Despartiri

De vreo doua saptamani am avut ceva ocazii de abandonat una bucata copil, care-si petrece cea mai mare parte a timpului cu mami, in grija lui tati- acum doua sambete, vreo ora si jumatate, cand am fost la tuns si manichiura, vinerea asta, din nou la manichiura si iarasi sambata dimineata, la coafat pentru botez.
Am avut ceva emotii pentru ca pispirelul nostru nu e prea interesat de taica-su cand vine de la serviciu, tot pe mine ma vrea si dimineata, si seara, si cand mergeam la plimbare si suntem toti trei.
Am incercat sa facem despartirile ca la carte:). Am anuntat copilul din timp ca voi pleca putin, taica-su era deja acasa, la plecare n-am fugit lasandu-l la joaca, ci l-am lasat sa ma vada cum ma imbrac, i-am spus "Pa!"...si n-am auzit urletele la care ma asteptam dupa ce am iesit pe usa. Am fost surprinsa sa aflu ca n-a plans nici pana m-am intors, ca taica-su a reusit sa-i dea sa manance, sa-l culce, sa se joace impreuna.
E adevarat ca la intoarcerea mea mi-a sarit in brate de la intrare si nu s-a mai lasat dus vreo ora de pe mine. M-a descaltat si dezbracat de geaca sotul, ca la fiecare incercare a mea de a pune copilul jos acesta se agata si mai tare de mine si se cocota mai sus, ca o maimutica. Nu plangea, dar ma mangaia pe par, pe fata, imi zambea, isi sprijinea capul de umarul meu, se lipea mai tare de mine, se cocota mai sus si mai strans pe mine...ce sa mai, m-a topit modul in care mi-a aratat ca i-am lipsit!:)
Am fost insa multumita ca despartirile temporare de mine nu se lasa cu jale mare si cu schimbari totale de program. E adevarat ca a fost vorba de taica-su, dar am prins curaj sa incercam si cu cineva strain. Sa vedem...